Un măr pe zi

Ca orice student, pe vremea aceea mâncam prost. Hamburgări, şaorme, sendvişuri. Popcorn şi chipsuri. Parizer, mititei şi crenvurşti. Calorii din alcool. Ar fi trebuit să fiu gras cu acest regim alimentar, însă faptul că mâncam rar, precum şi faptul că eram tânăr, mă ajutau să îmi păstrez silueta. Cu puţinii bani pe care-i primeam de acasă puteam să plătesc chiria, mi-ar fi ajuns şi de un regim alimentar mai variat dacă aş fi fost mai ordonat. Sau dacă nu mi-ar fi plăcut atât de mult să ies prin cluburi.

În sfârşit reuşisem să o aduc pe Andreea la mine şi să rămână peste noapte. Asta presupusese ca înainte să ieşim în club şi o investiţie în lichioruri care o ameţiseră puţin şi îi adormiseră inhibiţiile. Adormiserăm după patru, după ce făcuserăm sex în toate poziţiile pe care ni le putuserăm imagina. Fantezia mea era la fel de mare ca şi mobilitatea ei. Eram tineri şi la început. Când ne-am trezit pe la doisprezece, aveam amândoi o foame de lup. I-am oferit Andreei nişte parizer cu muştar. Nişte pâine veche dar care se mai putea mânca. A făcut o faţă de parcă i-aş pus un căcat în farfurie. ”Nu pot să mănânc aşa ceva. plec acasă”. Mai aveam chef de ea. Şi ştiam că, dacă pleacă atunci, o să fie greu să o aduc din nou la mine. ”Ce vrei să mănânci?” ”Am poftă de mere”. Mai aveam nişte mărunţiş prin casă şi am coborât repede până la piaţa care era la trei minute de mine.

Când eşti după o noapte de sex ai un aer din-ăsta relaxat, sigur pe tine, a dispărut presiunea. Mai glumeţ, mai vesel. Probabil că eşti şi puţin mai fermecător. O chestiune de energie cu siguranţă. După ce am ales un kilogram de mere mi-a spus: ”Să vedeţi ce bune sunt. Numai de la mine o să cumpăraţi de acum încolo!”. ”Nu sunt pentru mine. Le iau pentru altcineva”. ”Păcat, asta înseamnă că n-o să vă mai văd”. Atunci am remarcat-o şi am văzut că era frumoasă. Îmi zâmbea, şi am avut senzaţia că nu îmi zâmbea ca să vin la ea să cumpăr şi altădată. Îmi zâmbea mie. ”Ce frumoasă eşti” mi-a ieşit fără să vreau din gură. A râs şi m-am pierdut cu firea. Pe drum am mâncat un măr. Avea dreptate, era bun. Am mai mâncat unul. 

Am revenit a doua zi, dar nu mai era prin piaţă. Aş fi uitat-o dacă nu aş fi trecut întâmplător, la cîteva zile după asta, pe acolo şi aş fi văzut-o din nou la tarabă. Aveam bani în buzunar şi am luat un kilogram. ”Te-am căutat să mai iau mere dar nu erai pe aici”. Am aflat că vine doar marţea, joia şi sâmbăta. Drept urmare, şi eu am început marţea, joia şi sâmbăta să-mi cumpăr mere. Erau zile în care glumeam, erau zile în care eram emoţionat şi îmi era greu să-i spun ceva. Începusem să o visez noaptea. Cînd mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de una care vinde în piaţă m-am speriat şi nu m-am mai dus la piaţă. La puţin timp după asta, m-am certat cu Andreea, din cu totul alte motive. Privind în urmă, îmi dau seama că pe atunci eram un pierde-vară, greu de suportat de o fată atât de dificilă cum era ea.

Fără să mă mai simt vinovat, m-am întors la bunul obicei de a cumpăra mere. Când m-a revăzut, mi-a zâmbit. Însă acum nu mai eram la fel de încrezător. Eram din ce în ce mai emoţionat, de fiecare dată mă apropiam de taraba ei, şi mă pierdeam. Mă uitam la ea şi zâmbeam. Şi ea începuse să fie mai reţinută, însă se uita în ochii mei cu o privire fierbinte. În joia în care m-am dus descis să o invit la film, sau într-un bar, să nu mă las măcar până o fac să-mi dea numărul ei de telefon şi să-mi spună ceva despre ea, nu mai era. Şi nici nu a mai apărut de atunci. Am căutat-o în alte zile. În alte pieţe. Nimic.

”Pentru adevărata autoare a acestui bestseller. cu multe mulţumiri. Şi cu părerea de rău că nu am fost mai curajos atunci” i-am scris pe carte. Era a zecea ediţie a celei de-a doua cărţi scrise de mine, ”Arta de a mânca sănătos”. O lansam în acel orăşel care avea, în mod spectaculos, o librărie foarte mare. La masa mea le dădeam autografe celor peste o sută de femei care aşteptau răbdătoare la rând. Eram obişnuit, ştiam că femeile mă citesc. Portretul robot al cititorului meu: femei, puţin peste 40 de ani, cu 10-20 de kilograme mai mult decât ar trebui, studii medii, venituri medii.

Şi ea luase nişte kilograme, dar i-am recunoscut privirea. Eu nu mă îngrăşasem, ştiam sigur că m-a recunoscut. Privirea ei o arăta. S-a întors lângă soţul ei şi a ieşit, cu cartea în mână, din librărie.